Fiecare copil este unic, o constelație de caracteristici individuale și identități sociale diferite.
Educația pentru diversitate înseamnă să primim fiecare copil într-un spațiu care respectă diversitatea și celebrează diferențele, pentru că numai așa îl putem ajuta să își dezvolte încrederea în sine, sentimentul de apartenență și abilitățile interpersonale.
A doua ediție a proiectului Povești pentru diversitate s-a derulat în perioada ianuarie – mai 2022.
Acest proiect este corelat cu Reperele fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului, aprobat de Ministerul Educației în 2010, ca parte a cadrului normativ de desfășurare a învățământului preșcolar.
B.1. Dezvoltare socială
B.1.3 Acceptarea și respectarea diversității
Reper 4 Copilul ar trebui să fie capabil să recunoască, să aprecieze și să respecte asemănările și deosebirile dintre oameni.
B.2. Dezvoltare emoțională
B.2.1. Dezvoltarea conceptului de sine
Reper 8 Copilul ar trebui să fie capabil să se perceapă în mod pozitiv, ca persoană unică, cu caracteristici specifice.
Elementele proiectului
Un modul de formare pentru educatori
O serie de 5 webinarii despre educația pentru diversitate (identitate etnică, dizabilități, structura familiei, statut socio-economic, stereotipuri de gen), alături de psihologi și specialiști în educație. Peste 1000 de profesori au participat la webinariile proiectului.
Un set educațional Povești pentru diversitate
Un set educațional alcătuit din 5 cărți ilustrate, ce abordează temele webinariilor pe înțelesul copiilor, și un ghid pedagogic cu 50 de activități de literație și de educație pentru diversitate. 500 de participanți selecționați au primit setul educațional complet, în format fizic.
Povești pentru diversitate este o inițiativă a Asociației Cu Alte Cuvinte la care OvidiuRO s-a alăturat în calitate de partener din 2021.
În primele două ediții ale proiectului, peste 1.500 de profesori au participat la sesiunile de formare și 600 dintre ei au primit setul educațional.
Prima ediție a fost completată de Jocul Emoțiilor, o serie de 15 ateliere lunare transmise live pe Facebook. În cadrul acestor sesiuni am explorat, împreună cu psihologi, specialiști în educație și profesori, diverse contexte și modalități de dezvoltare socio-emoțională a copiilor în primii șase ani de viață.